1 Corinthians 5

Disciplina bisericească

1Se aude, de fapt, că între voi există preacurvie, însă o asemenea preacurvie care nici chiar la păgâni nu este permisă, și care a dus până acolo încât cineva dintre voi trăiește cu soția tatălui său. 2Iar voi v-ați mândrit, în loc să vă fi mâhnit, mai degrabă, pentru ca omul acela care a comis fapta aceasta să fie scos afară din mijlocul vostru? 3Căci, deși sunt departe cu trupul, totuși sunt prezent cu duhul și l-am și judecat deja pe acela care a comis o astfel de faptă, ca și cum aș fi prezent. 4În Numele Domnului nostru Isus, voi și duhul meu, fiind adunați laolaltă, împreună cu puterea Domnului nostru Isus, 5să dați un astfel de om pe mâna lui Satan, pentru nimicirea cărnii, pentru ca duhul lui să fie mântuit în ziua Domnului. 6Lauda voastră nu este un lucru bun. Nu știți că puțină drojdie dospește tot aluatul? 7Îndepărtați drojdia cea veche, ca să fiți un aluat nou, cum de fapt și sunteți, fără drojdie, întrucât Cristos, Mielul nostru de Paște, a fost jertfit. 8Așadar, să celebrăm sărbătoarea nu cu drojdia veche, nici cu drojdia ticăloșiei și a răutății, ci cu azimele sincerității și ale adevărului.

9V-am scris în scrisoarea mea să nu vă asociați cu cei imorali, 10însă nu m-am referit deloc la cei imorali din lumea aceasta, sau la cei lacomi și escroci, sau la idolatri, pentru că atunci ar trebui să ieșiți din lume. 11Ci v-am scris să nu vă asociați cu cineva care își zice „frate“, dar care este imoral sau lacom sau idolatru sau bârfitor sau bețiv sau escroc. Cu un astfel de om nici măcar să nu mâncați. 12Căci de ce să-i judec pe cei de afară? N-ar trebui să-i judecați pe cei din interior? 13Pe cei de afară îi va judeca Dumnezeu. Dați afară din mijlocul vostru răul acela.

Copyright information for RonNTR